O ceremonie militară și religioasă dedicată Zilei Veteranilor de Război a avut loc vineri la Monumentul Eroilor din municipiul Bistrița.
La eveniment au participat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, subprefecul Ioan Zăgrean, vicepreședinții Consiliului Județean, Camelia Tabără și Ciprian Kecskes-Simionca, viceprimarul municipiului Bistrița, Sorin Hangan, directori ai instituțiilor publice din județ, reprezentanți ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, militari și elevi.
Ceremonia a debutat cu acordarea Onorului Militar, după care a fost intonat Imnul Național al României, moment urmat de oficierea serviciului religios.
Ulterior, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, a transmis un mesaj cu prilejul acestei zile.
”Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită în fiecare an la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. (…) Data aleasă pentru marcarea acestei zile este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență, înaltul decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de veteran de război. (…) Ziua Veteranilor de Război este o zi importantă, o zi în care trebuie să ne amintim că pământul românesc e udat cu mult sânge, că mii de soldați au murit pentru libertatea și integritatea noastră de astăzi. Aducem prin aceste manifestări o rază de recunoștință celor mai sunt printre noi, mărturii istorice ale jertfei de sine, onoarei, curajului și dragostei de neam. Devotamentul și abnegația cu care militarii noștri au slujit drapelul național, uneori cu prețul sacrificiului suprem, au făcut ca România să fie astăzi o țară respectată, membră a Alianței Nord Atlantice și a Uniunii Europene. Profesionalismul, competența și spiritul de camaraderie al militarilor români sunt cunoscute și apreciate atât în țară cât și în rândul aliaților și partenerilor noștri. În această perioadă, când suntem martorii unui război nedrept și ilegal la granițele noastre, înțelegem cu atât mai bine rolul esențial al veteranilor de război în apărarea țării și asigurarea securității României. Avem datoria de a cinsti memoria eroilor neamului românesc și de a face tot ce ne stă în putință pentru a păstra integritatea și libertatea țării noastre. Respect etern eroilor noștri!”, a transmis Camelia Tabără.
Evenimentul s-a încheiat cu depunerea unor coroane de flori la Monumentul Eroilor și defilarea militarilor prezenți la ceremonie.
Evenimentul a fost organizat de Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, manifestarea făcând parte din campania ”Recunoștință veteranilor de război”, care a cuprins o serie de activități desfășurate deja din 20 aprilie, inclusiv prin vizitarea și distribuirea de cadouri veteranilor.
Ziua Veteranilor de Război este marcată anual la data de 29 aprilie. Cu acest prilej, în toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi activităţi de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor eroilor.