Un băiețel în vârstă de 11 luni a suferit, duminică, arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corporală, în urma unui accident casnic care a avut loc în municipiul Bistrița.
Din informațiile transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, copilașul, care se afla în premergător, ar fi tras spre el o cană electrică în care se afla lichid fierbinte, suferind astfel arsuri.
La fața locului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, care a preluat copilul și l-a transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.
După stabilizare, s-a luat decizia de a îl transfera pe micuț la o clinică de specialitate din București.
”Transferul a fost realizat de către un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, care l-a dus pe copil până în județul Brașov, de unde a fost preluat de un echipaj similar și transportat la Spitalul de Arși din capitală”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița s-au sesizat din oficiu cu privire la acest caz și efectuează verificări pentru vătămare corporală din culpă.