Un bărbat care s-a urcat la volanul unei mașini după ce a consumat băuturi alcoolice a fost implicat într-un accident rutier produs în municipiul Bistrița.
”La data de 7 mai, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit ca urmare a unui accident rutier soldat cu pagube materiale, produs pe o stradă din municipiu. La fața locului, s-a constatat că un bărbat de 44 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de viraj spre stânga și a intrat în coliziune un stâlp de electricitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Bistrița.