Vasile Puica e noul vicepreședinte al Consiliului Județean! Acesta preia funcția lui Alexandru Pugna, care fost numit secretar de stat la Ministerul Culturii. Vasile Puica a fost singura propunere pentru funcția de vicepreședinte a Consiliului Județean, din partea grupului PSD-ALDE.
Puica a luat 30 de voturi și a devenit noul vice-președinte al Consiliului Județean. Fără șanse în a-și impune un vicepreședinte, liberalii din opoziție NU au făcut nicio propunere în acest sens și i-au dat voturile celui propus de conslierii aflați la putere.
Vasile Puica va reprezenta instituția și va avea atribuții pe coordonarea activității la Spitalul Județean, Muzeul Județean, Centrul Județean pentru Cultură, Biblioteca Județeană, Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă, Centrul Social de la Nușeni.
Salariu de 5.000 de lei și privilegiul de-a sta în dreapta lui Radu Moldovan, la ședințele Consiliului Județean!
La învestire, Puica a avut un discurs în care a mulțumit ui Radu Modovan pentru încredere, dar și colegilor care l-au propus și a promis că NU-i va dezamăgi. Puica este profesor în Telciu și a fost primar al comunei Feldru. De la o indemnizație de 800 de lei pe lună, Puica va sălta la un salariu de aproximativ 5.000 de lei pe lună.