Un incendiu a izbucnit vineri seara la o casă din localitatea Căianu Mare, în urma unui scurtcircuit produs la o instalație improvizată. Din imobilul cuprins de flăcări a fost scos un bărbat care a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a intoxicat cu fum.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a direcționat la fața locului echipaje de pompieri de la Stația Beclean – două echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. În sprijin au intervenit și pompierii voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Căianu Mic.
Când au ajuns la fața locului, pompierii au stabilit că flăcările se manifestau la nivelul bucătăriei și o altă încăpere învecinată a fost inundată cu fum, o persoană fiind găsită în imobil.
”Vecinii au scos din casă un bărbat de aproximativ 68 de ani, conștient, intoxicat cu fum. Acesta a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD. După ce i s-a administrat oxigen și a fost stabilizat, bărbatul a fost evacuat la spitalul din Beclean pentru investigații medicale amănunțite”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric la un cablu electric improvizat.
FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud