FOTO: Narcisele din poiana situată în Munții Rodnei au început să înflorească. Când se recomandă vizitarea

Narcisele din poiana situată în Munții Rodnei au început să înflorească, informează Jandarmeria Bistrița-Năsăud. Iubitorii de drumeții vor avea în curând posibilitatea să le admire în toată splendoarea lor.

Narcisele se află la începutul perioadei de înflorire, ca urmare au fost verificate traseele care duc în poiană. În fiecare an foarte multe persoane vizitează poiana, mai ales în perioada de maximă înflorire. Momentan, stadiul de înflorire este de 10 la sută, perioada de maximă înflorire va fi la sfârșitul săptămânii viitoare și pe perioada vacanței de 1 iunie”, precizează Jandarmeria.

Având în vedere că narcisele au început să înflorească și că turiştii şi localnicii au început deja să viziteze Poiana cu narcise, jandarmii montani din Rodna patrulează în zonă pentru a le oferi sprijin tuturor celor care aleg să viziteze zona. Aceștia atrag atenția că florile nu pot fi rupte sau scoase din rădăcină.

Poiana cu narcise din Munţii Rodnei, arie protejată de interes naţional, este situată la atitudinea de 1.600 metri. Pe muntele Saca din masivul cristalin al Rodnei se poate ajunge plecând din localitatea Valea Vinului, situat la 8 km de Rodna. Din Valea Vinului pleacă către muntele Saca două poteci mai accesibile: prima urcă spre vest spre Dealul Popii iar a doua urmăreşte Valea Secii şi apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Drumul până la Vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului.

Atunci când narcisele înfloresc, în lunile mai – iunie, poiana se transformă într-un covor alb, întrerupt din loc în loc de flori de arginţică, gențiană sau brânduşe de primăvară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!