Un bărbat din Lechința a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, acesta fiind cercetat într-un dosar penal întocmit de oamenii legii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, acesta ar fi fost implicat într-un scandal izbucnit la o stână din localitatea Chiraleș. Pe fondul consumului de alcool, cel în cauză l-ar fi agresat pe un alt bărbat.
”La data de 29 mai, în jurul orei 04.11, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud și cei ai Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a unei agresiuni, sesizată în localitatea Chiraleș. În urma primelor investigații, s-a stabilit că agresiunea ar fi avut loc la o stână din localitatea Chiraleș, iar în urma loviturilor primite, un bărbat, de 37 de ani, din Matei, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost transportat la spital, cu leziuni ce i-ar fi pus în pericol viața. După producerea agresiunii, bărbatul bănuit de comiterea faptei ar fi plecat de la fața locului. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat și depistat pe bărbatul, de 50 de ani, din Lechința, bănuit de comiterea faptei, iar din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în noaptea de 28 spre 29 mai, pe fondul consumului excesiv de alcool, între cei doi ciobani ar fi izbucnit un conflict spontan”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
Față de bărbatul de 50 de ani a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 30 mai, va fi prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cercetările fiind continuate pentru tentativă la infracțiunea de omor.