Un grav accident de circulație, soldat cu mai multe victime, a avut loc duminică pe DN 17C, la Romuli.
”Din primele date, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Romuli, care se deplasa pe direcția de mers spre Dealul Ștefăniței, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus și care era condus de o femeie, de 37 de ani, din județul Timiș. Din impact, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, din Romuli și care a fost proiectat în gardul unui imobil și un autoturism parcat în curtea acestuia. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice și două autoturisme parcate în afara părții carosabile”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor trei conducători auto și a unor pasageri, toți transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Una dintre victimele accidentului a rămas încarcerată.
La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD (terapia intensivă mobilă și prim ajutor), un echipaj de descarcerare de la Secția de Pompieri Năsăud, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Romuli. De asemenea, în sprijin a fost solicitată și intervenția unui elicopter SMURD.
”Victima încarcerată a fost extrasă de către pompierii militari și predată elicopterului SMURD. În total, echipajele de intervenție au acordat primul ajutor unui număr de șase victime, dintre care un copil de 6 ani, cu toții evacuați la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului a fost rupt un stâlp de electricitate și firele au ajuns pe partea carosabilă, motiv pentru care la caz a fost alocat și un echipaj de la furnizorul de energie electrică.
Cei trei conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.
Cercetările în acest caz sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă.
Pentru aproximativ o oră, traficul în zonă a fost blocat, după care s-a circulat alternativ, circulația fiind dirijată de polițiștii rutieri.
FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud