Doi minori din Bistrița au găsit o borsetă cu bani și documente într-un taxi. În loc să o predea șoferului, cei doi au păstrat borseta, dar oamenii legii au reușit să dea de urma lor și acum sunt cercetați de Poliție.
”La data de 3 iunie, în jurul orei 00.00,Poliția municipiului Bistrița a fost sesizată de către un bărbat, de 77 de ani, din București, cu privire la faptul că, în data de 2 iunie, în jurul orei 23.00, și-a uitat într-un taximetru o borsetă cu bani și documente personale, precum și un telefon mobil. În scurt timp, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat doi minori de 17 ani, ambii din Bistrița, care ar fi urcat în taxi la scurt timp după ce a coborât bărbatul de 77 de ani, ar fi găsit bunurile, pe care și le-ar fi însușit pe nedrept. Bunurile, precum și suma de 3.026 de lei au fost recuperate și restituite păgubitului, iar polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii avertizează că însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor este infracțiune prevăzută la articolul 243 din Codul Penal și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.