Președintele Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc, a efectuat o vizită de lucru la Bistrița, potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
Alături de președintele Curții de Conturi a României, la Bistrița s-a aflat și consilierul de conturi Sorin Lazăr, coordonator al Departamentului VI.
Cei doi au avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul si subprefectul județului, Teofil Cioarbă, respectiv Ioan Zăgrean, și cu primarii din județ. De asemenea, la întâlnire a luat parte și directorul Camerei de Conturi Bistrița-Năsăud, Ioan Palfi.
Potrivit Instituției Prefectului, în cadrul ședinței de la Bistrița, președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, a vorbit despre audit, munca de auditor, dar și despre modernizarea activității in cadrul Curții de Conturi a României. Cei prezenți au avut ocazia să afle care sunt cele mai bune moduri de administrare a resurselor financiare din sectorul public.
”Curtea de Conturi a României a fost deseori percepută ca o sperietoare financiară. Nimic mai fals. Curtea de Conturi este o instituție a statului care verifică cheltuirea justificată a banului public. (…) Este foarte important ca banii publici să fie eficienți și orientați spre performanță, fapt reiterat de cei prezenți. Mihai Busuioc a subliniat că instituția pe care o conduce și-a propus ca, prin implementarea soluțiilor digitale, să contribuie la modernizarea și eficientizarea sistemului de control financiar, iar controalele să se desfășoare în timp real. Ne dorim cât mai multe astfel de întâlniri. Sprijinind eforturile de administrare eficientă a banilor publici, promovăm transparența decizională și responsabilitatea”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.