Cu PSD și PNL la guvernare, banii din PNRR nu vor fi cheltuiți în timp util, este de părere președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, secretar general al partidului.
”Din cele peste 6 miliarde de Euro din PNRR care au intrat în conturile României până la acest moment (într-un an şi jumătate), guvernele PSD-PNL au cheltuit abia 340 milioane euro. Rata absorbţiei, raportată la alocarea totală din PNRR, este astfel de 1,3%, în condiţiile în care s-a scurs, practic, o treime din perioadă în care țara noastră poate să cheltuie acești bani. În ritmul în care se muncesc guvernele PSD-PNL, va dura aproximativ 80 de ani până când se vor putea cheltui toți banii din PNRR”, spune Simionca.
Potrivit acestuia, pentru a cheltui banii din PNRR, România trebuie să absoarbă, în medie, 750 mil. euro pe lună.
”Acest guvern ineficient promovează în funcții publice oameni incompetenți, care nu știu ce au de făcut, singurul lor obiectiv fiind să acapareze cât mai multă putere financiară și politică. Partidele aflate la Putere nu văd pădurea de uscături și conduc prost țara. Eu cred că banii din PNRR nu vor fi cheltuiți, iar responsabilitatea acestui eșec revine PSD și PNL”, a menționat Ionuț Simionca.