Nouă acțiune în sistem integrat, la Bistrița. Zeci de sancțiuni, în doar câteva ore

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, cei ai Serviciului Rutier și ai Serviciului Acțiuni Speciale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, jandarmi și polițiști locali au continuat marți, în intervalul orar 19.00-22.00, acțiunile de prevenire și control în municipiul Bistrița.

Au fost efectuate verificări în trafic, dar și în zona pietonală, a marilor magazine și în alte zone aglomerate, fiind legitimate 142 de persoane și oprite pentru control 77 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate 66 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.050 de lei, majoritatea fiind la regimul rutier, iar ca măsură complementară, au fost reținute un permis de conducere, cinci certificate de înmatriculare și patru seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Polițiștii Serviciului Rutier, în cadrul activităților de supraveghere și control a traficului rutier, au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.400 de lei și au suspendat un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!