Doi tineri au fost răniți într-un accident rutier produs duminică în localitatea Salva. Ambele victime au fost transportate la spital.
”Astăzi, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17, în Salva. Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Telciu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din Vișeu de Sus. În urma accidentului, șoferul de 18 ani și un pasager din același autoturism au fost răniți și au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Ambele victime au fost transportate la spital. Acestea erau conștiente, cooperante cu traumatisme faciale și craniene.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite împrejurările producerii evenimentului rutier.