FOTO: Bărbat rănit într-un accident produs la Sigmir

Un accident rutier soldat cu o victimă a avut loc vineri în localitatea Sigmir.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Bistrița, cu un echipaj SMURD de prim ajutor, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă, bărbat în vârstă de aproximativ 28 de ani, care a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”Astăzi, 14 iulie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit la un accident, produs pe Drumul Județean 151, în Sigmir. Din primele date, un bărbat de 52 de ani, cetățean străin, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Sigmir, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa din sens opus și care era condus de un bărbat, de 56 de ani, din Petru Rareș. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 56 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de acesta. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!