Un nefericit incident s-a petrecut de curând la piscina de la Casa Ema, în urma căruia o fetiță a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, fiind ulterior transferată la o unitate medicală din Cluj-Napoca. Acest incident a determinat conducerea spitalului din Bistrița să ia decizia de a organiza cursuri de prim ajutor în caz de înec.
”Având în vedere evenimentul neplăcut care s-a petrecut la Casa Ema, am discutat cu medicii urgentiști din cadrul UPU și le-am propus să organizăm gratuit cursuri de prim ajutor pentru cazurile de înec. (…) Acest cursuri le vom face şi le vom dedica în mod expres proprietarilor şi angajaţilor de bazine de înot, celor care lucrează la ştranduri, dar și acelora care au proprietăţi şi gestionează pensiuni pe malul lacului Colibiţa. Vrem să fim aplicaţi pentru că ei sunt primii care vor interveni în aceste cazuri speciale”, a declarat Gabriel Lazany.
În ceea ce privește incidentul de la Casa Ema, managerul SJU Bistrița afirmă că starea fetiței este acum una bună.
”Din fericire, am aflat că fetiţa care a avut probleme la Casa Ema este bine în momentul de faţă. A fost un mare noroc că la evenimentul nefericit a fost prezent domnul dr. Russu Alexei, care este medic ATI la noi şi care a putut interveni şi îndruma resuscitarea fetiţei în timp real, astfel încât să nu aibă ulterior anumite sechele neurologice”, a mai precizat Gabriel Lazany.
Despre cazul petrecut la Casa Ema, Ziar de Bistrița a relatat: