Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud va derula o campanie de colectare de obiecte din perioada comunistă

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud își propune să desfășoare o amplă campanie de recuperare a memoriei din perioada comunistă prin identificarea de bunuri specifice acelei perioade, atât din spațiul privat, cât și din spațiul public.

”Cu siguranță, în amintirea multora dintre noi, încă se mai păstrează nostalgia unei perioade care ne-a marcat copilăria și tinerețea. Câți dintre dumneavoastră vă mai amintiți de peștele de sticlă așezat la loc de cinste pe un mileu alb, croșetat de mâinile mamelor sau bunicilor noastre? Campania de recuperare de obiecte, cu titlul ”Depozit `89. Ultima noapte de comunism” se va întinde pe o perioadă de cel puțin 5 ani. Scopul acestui proiect este de a reînvia amintirea acelor vremuri și de a oferi comunității, cu precădere generației tinere, o perspectivă amplă atât asupra istoriei, cât și a vieții cotidiene, pentru a înțelege mai bine perioada dinainte de 1989 și impactul pe care l-a avut asupra societății în care trăim astăzi”, precizează Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud dispune de spații de depozitare generoase, iar odată ajunse în spațiul muzeal, bunurile donate vor trece printr-o comisie de evaluare, vor fi incluse într-un fond documentar și, ulterior, valorificate în viitoare expoziții.

Lista obiectelor care vor fi oferite spre donație poate să cuprindă obiecte de uz casnic/gospodăresc, piese de mobilier, acte/obiecte personale, jucării, piese de vestimentație, mărțișoare, fotografii, felicitări.

Dragi bistrițeni, alăturați-vă și de această dată, demersului nostru de a reconstitui un regim totalitar “încă” prezent în casele dumneavoastră și de a scoate în evidență o parte importantă a istoriei recente”, mai precizează Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Responsabil proiect: Sofia Adriana Stancu, muzeograf, e-mail: sofiaadriana11@yahoo.com.

Informații suplimentare sunt disponibile la adresa de e-mail: sofiaadriana11@yahoo.com  sau la numărul de telefon: 0263/211063.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!