În perioada 31 iulie – 10 septembrie, strada Zimbrului din Bistrița nu va mai fi stradă cu sens unic, circulația autovehiculelor pe această arteră urmând să se realizeze în dublu sens, anunță municipalitatea.
”În contextul lucrărilor care se efectuează pe carosabilul străzii Gării, în perioada 31 iulie – 10 septembrie, pe strada Zimbrului se modifică circulația din sens unic în circulație în dublu sens. Măsura a fost luată cu acordul Politiei și are ca scop fluidizarea traficului auto în municipiul Bistrița, datorită lucrărilor care se efectuează pe carosabilul străzii Gării, în această perioadă”, a precizat Primăria Bistrița.