Mașina acroșată a intrat într-un cap de pod! 3 persoane RĂNITE
DUminică dimineața a avut loc un accident în Mijlocenii Bârgăului. Din primele verificări efectuate la fața locului, un autoturism condus de un bărbat, de 37 ani, cetatean străin, pe direcția Vatra Dornei-Bistrița, ar fi fost acroșat de un alt autoturism care se deplasa pe aceeași direcție de mers.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani a ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit un cap de pod. Celălalt conducător auto implicat și-ar fi continuat deplasarea încă aproximativ 200 de metri, după care ar fi abandonat autoturismul.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani, respectiv o femeie de 30 de ani și doi copii de 13 și 2 ani care au fost transportați la spital.
Polițiștii l-au PRINS la el acasă, în Rusu Bârgăului!
Șoferul VINOVAT, de 26 de ani, a fost depistat, la scurt timp, la domiciliul său din Rusu Bârgăului. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
BĂUT la volan și FĂRĂ permis! Polițiștii l-au REȚINUT pe 24 de ore, apoi, judecătorii l-au ARESTAT pe 30 de zile. E băgat la Beciul Poliției!
Conducătorul auto a fost prezentat astăzi Judecătoriei Bistrița, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o durată de 30 de zile. Bărbatul rămâne în arestul Inspectoratului de Poliție Județean, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în cadrul dosarului penal întocmit.