Programul de vizită valabil la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a prezentat programul în baza căruia aparținătorii pacienților internați în secțiile unității medicale pot să îi viziteze pe aceștia.

Astfel, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3670/2022 al Ministerului Sănătății, programul de vizitare a pacienților internați în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița este următorul:

Secţii:

  • luni – vineri: 13.00 – 17.00
  • sâmbătă – duminică: 9.00 – 11.00 şi 13.00 – 17.00

Secția ATI:

  • luni – duminică: 11.30 – 12.30 şi 13.00 – 14.00

Accesul vizitatorilor este permis astfel:

Secţii:

  • 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, pacienții putând fi vizitați doar pe rând;
  • 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp;
  • 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr mai mare de 6 paturi, putând fi vizitați maximum trei pacienți în același timp.

Durata vizitei este de maximum 30 de minute.

Secția ATI:

  • în saloanele cu cel mult 4 paturi este permis accesul pentru 1 vizitator/pacient/intervalul orar de vizită, pacienții putând fi vizitați doar pe rând;
  • în saloanele cu peste 4 paturi este permis accesul pentru 1 vizitator/pacient/intervalul orar de vizită, putând fi vizitați maximum 2 pacienți în același timp.

Durata vizitei este de maximum 10 minute, cu posibilitatea de prelungire, cu acordul medicului ATI.

Unitatea medicală atrage atenția că nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecții acute, a celor aflați în stare de ebrietate ori sub influența unor substanțe halucinogene.

Vizitatorii au următoarele obligații:

  • să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției;
  • să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!