Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc sâmbătă pe Drumul Județean 172, între localitatea Figa și orașul Beclean.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, evenimentul a fost sesizat printr-un apel la numărul unic pentru situații de urgență 112, la fața locului intervenind polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Beclean.
”Polițiștii au stabilit faptul că un ATV, condus de un tânăr de 19 ani, din Coldău, a intrat în coliziune cu un autoturism. În urma accidentului, o pasageră de pe ATV, o tânără de 18 ani, din Beclean, a fost rănită, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Victima a fost preluată de un echipaj de prim ajutor SMURD de la Stația de Pompieri Beclean și transportată la Centru de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean.
Verificările cu privire la tânărul de 19 ani au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere și că se afla și sub influența alcoolului, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat faptul că ATV-ul nu este înmatriculat.
Oamenii legii au întocmit dosar penal în acest caz și continuă cercetările.