Guvernul a decis prelungirea cu 90 de zile, până la 8 decembrie, a termenelor contractelor de asigurare RCA încheiate de asiguratorii aflaţi în procedură de insolvenţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
“Trebuie să menţionez şi prelungirea, printr-o ordonanţă de urgenţă, aprobată de Guvern astăzi, a termenelor în care contractele de asigurare încheiate cu asiguratorul cu o cotă de piaţă ridicată pe segmentul asigurărilor RCA şi aflat în procedură de insolvenţă încetează de drept. Astfel, pentru poliţele de asigurare, reasigurare încheiate de societăţile de asigurare reasigurare aflate în procedură de insolvenţă în derulare, la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, termenele de încetare de drept, de 90 de zile, respectiv 150 de zile, prevăzute de lege, se prelungesc cu 90 de zile”, a precizat Mihai Constantin.
Sursa citată a adăugat că ”măsura este necesară pentru asigurarea protecţiei contractanţilor şi beneficiarilor de asigurări, pentru stabilitatea pieţei de asigurări şi pentru evitarea riscului de diminuare a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a vehiculelor înregistrate pe teritoriul României“.
”În consecinţă, noul termen de valabilitate devine 8 decembrie 2023”, a mai precizat Mihai Constantin.
Și premierul Marcel Ciolacu a anunţat că valabilitatea poliţelor RCA Euroins va fi prelungită cu trei luni, până la 8 decembrie.
”O altă decizie importantă este prelungirea valabilității polițelor Euroins cu încă trei luni, adică până pe 8 decembrie. Motivul acestei modificări cred că este legitim. Sunt încă în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins, iar dacă s-ar păstra termenul actual de expirare 8 septembrie, este evident că ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a unui segment uriaș din parcul auto național”, a spus premierul.