Jandarmii s-au aflat miercuri, 06 septembrie a.c. alături de polițiști, pompieri, specialiștii Antidrog și de cadre ale Ministerului Apărării Naționale în mijlocul copiilor și elevilor aflați în Tabăra de acasă de la Budești.
Într-un mediu natural, la marginea pădurii, au fost organizate pentru cei aproximativ 150 de elevi, ateliere cu caracter preventiv/educativ, acestora fiindu-le prezentate aspecte privind atribuţiile ce revin jandarmilor precum și dotarea specifică Jandarmeriei Române. Totodată, cei prezenți au aflat cum se realizează anunțarea echipelor de salvare în caz de nevoie, prin intermediul Numărului Unic pentru Apeluri de urgență 112.
Pe durata activităţilor, jandarmii au discutat și aspecte privind prevenirea violenţei, cum să folosească şi cum să se protejeze de eventualele pericole ce pot apărea folosind reţelele de socializare, evitarea unor situaţii neplăcute în care ar putea fi implicaţi precum şi alte sfaturi utile.
Jandarmii au discutat cu elevii despre reguli minime de autoprotecţie şi despre ce trebuie să ştie atunci când sunt victime sau martori ai unor fapte antisociale. Alături de jandarmi la Budești au mai fost prezenți și militari din cadrul Garnizoanei Bistrița, polițiști, pompieri precum și specialiști Antidrog care le-au prezentat acestora aspecte de interes pe fiecare domeniu specific de activitate.
La activități a participat și Ara – partenerul patruped al jandarmilor în misiuni, care a și executat câteva exerciții de disciplină și nu numai alături de conductorul său.