Un bărbat de 66 de ani din Bistrița și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut luni seara la Sărata.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, accidentul a avut loc în zona haltei Sărata, bărbatul fiind accidentat de un tren care circula pe relația Bistrița – Sărățel.
Inițial, victima a fost preluată de un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, dar din păcate medicii nu au mai putut să îi salveze viața. Bărbatul a decedat la spital.
”În seara de 11 septembrie, polițiștii Biroului Județean Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unui accident, produs în cartierul Sărata din Bistrița. La fața locului s-a constatat faptul că un bărbat, de 66 de ani, din Bistrița, a fost surprins în gabaritul căii ferate și accidentat de trenul 4007 care circula pe relația Bistrița – Sărățel. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital, unde, din nefericire, ulterior a decedat. În cauză, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, urmând a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.