Un bărbat care ar fi încercat să ofere mită unui polițist a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție din Bistrița-Năsăud.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție, momentul în care bărbatul ar fi încercat să ofere mită unui polițist a fost înregistrat de body-cam-ul unuia dintre membrii echipajului.
Incidentul a avut loc în luna iulie a acestui an, bărbatul fiind trimis în judecată la sfârșitul lunii august.
”La data de 20.07.2023, un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud – Biroul Rutier a oprit în trafic un conducător auto care a fost surprins, cu aparatul radar, circulând cu o viteză peste limita admisă de lege pentru porțiunea de drum respectivă. În urma verificărilor s-a constatat că persoana în cauză are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, motiv pentru care a fost condusă la sediul IPJ Bistrița-Năsăud pentru continuarea cercetărilor. Cu această ocazie, conducătorul auto a oferit polițistului o bancnotă de 100 de euro, cu scopul de a-l determina să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu constate infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, se precizează în comunicatul Direcției Generale Anticorupție.
Agentul de poliție a refuzat însă propunerea conducătorului auto și a sesizat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. La rândul său, acesta a dispus măsuri în vederea constatării infracțiunii flagrante de dare de mită.
La sfârșitul lunii august, prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a emis rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a bărbatului pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.