În perioada 19-20 septembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu jandarmi, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim, au acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.
Astfel, au fost legitimate 22 de persoane, au fost verificate 18 transporturi de material lemnos și controlate 9 autovehicule. De asemenea, au fost efectuate verificări și la un depozit de material lemnos.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.160 de lei, dintre care patru conform Legii 171/2010, pentru abateri privind transportul de material lemnos fără documente legale, precum și nereguli privind modul de expediere a materialului lemnos din depozit, în valoare de 8.000 lei.
Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 19,616 metri cubi de material lemnos fără documente legale, în valoare de 4.095,37 lei.
De asemenea, pentru abateri la regimul rutier constatate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni conform O.U.G. 195/2002, în valoare de 1.160 lei.