La Bistrița a început Noaptea Cercetătorilor Europeni

Bistrița a devenit, pentru a treia oară, parte a celei mai renumite inițiative de popularizare a științei la nivel european, în municipiu fiind în plină desfășurare Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment care oferă tinerelor generații de elevi și studenți posibilitatea să pătrundă în universul cercetării și inovării tehnologice.

Ediția 2023 a Nopții Cercetătorilor Europeni are loc pe parcursul zilei de vineri la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, porțile instituției fiind deschise până la ora 24:00.

La deschiderea ediției de anul acesta au fost prezenți prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș, precum și responsabilii care se ocupă de implementarea acestui proiect – dr. Barta Andras-Istvan și Ioana Raboșapca – directori de proiect.

Este un eveniment inedit care se desfășoară în foarte multe orașe europene și este important că Bistrița este astăzi parte a acestui mare program european. Ne dorim ca vizitatorii să descopere această lume minunată și fascinantă a științei și a cercetării. Toate atelierele și standurile pe care le-am pregătit sunt orientate spre a stârni interesul copiilor și a tinerei generații față de progres, de cercetare și știință. Sperăm ca acele bune practici pe care le prezentăm astăzi să ajute tinerii să își aleagă cariera în acest domeniu și să fie conștienți că orice dezvoltare este posibilă doar prin cercetare”, a spus Irina Raboșapca.

La rândul său, dr. Barta Andras-Istvan a mulţumit autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului, dar şi unităţilor de învăţământ și mediului de afaceri pentru prezența la Noaptea Cercetătorilor Europeni.

Reprezentanții autorităților locale au felicitat organizatorii pentru inițiativă și au afirmat că își doresc ca acest eveniment să devină o tradiție la Bistrița.

La Noaptea Cercetătorilor Europeni, copiii de toate vârstele, adolescenții, dar și adulții au oportunitatea să participe activ la desfășurarea experimentelor științifice și să comunice cu cercetători. În Curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud sunt amenajate standuri și tot în această locație se desfășoară o serie de ateliere.

Evenimentul este organizat ca activitate principală în cadrul proiectului SCIENCE4FUTURE-II, finanțat prin Horizon Europe Framework Programme (HORIZON).

Acest proiect este inițiat și implementat de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca (Extensia universitară Bistrița – lider de proiect, în colaborare cu Centrul de Cercetare a Așezărilor și Urbanism și extensiile universitare ale Facultății de Geografie din Sighetu Marmației și Gheorgheni), în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

One comment

  1. Chiar nu ne intereseaza ca a fost prezent „efectu”, nu stiu ce vice, si nici ce manager.
    Nu ne intereseaza nici cuvantarile lor lipsite de sens scrise de subalterni.
    Ne intereseaza doar evenimentul in sine si ce se petrece acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!