Expoziția ”Din lumea lui Aladin”, la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud

O expoziție de documente și obiecte ale culturii arabe va fi deshisă marți, 10 octombrie, la Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale.

Contribuția știintei arabe la dezvoltarea științei în general a fost enormă. Arabii au fost transmițătorii, și în multe cazuri chiar salvatorii, științei grecești pe care au continuat-o și au dezvoltat-o timp de peste 5 secole. În orașul Toledo, grupul așa numiților „traducători toledani” au făcut cunoscute pentru prima dată lumii occidentale scrierile lui Euclide, Ptolemeu, Hipocrate, traduse din arabă în latină. Doar unui singur traducător, Gherardo da Cremona (sec. XII), i se datorează versiunile în latină a peste 87 de tratate de medicină, astronomie, fizică, matematică și filozofie. Universitatea din Cordoba, în secolul al X-lea ( perioada califatului) a constituit cel mai strălucit centru al lumii intelectuale din întreaga lume a timpului, iar Califul al-Hakam II (961-976), pentru biblioteca sa a achizitionat peste 100000 de opere și manuscrise, trimițând agenți care să le achiziționeze până în îndepărtata Bukhara…”, a precizat Cornelia Vlașin, șeful Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale.

Dar mai multe puteți afla marți, 10 octombrie, ora 11:30, când va avea loc vernisajul expoziției „Din lumea lui Aladin – documemte și obiecte ale culturii arabe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!