Un șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o mașină deși consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
”La data de 2 octombrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au depistat în trafic un conducător auto aflat sub influența alcoolului. Acesta a fost oprit pe Drumul Județean 172K, în localitatea Reteag și a fost identificat ca fiind în vârstă de 59 de ani, din Beclean. Rezultatul testării etilotest a fost de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.