Mai multe plicuri cu substanțe interzise au fost descoperite de polițiști asupra unui tânăr care se afla pe o stradă din Bistrița și care avea un comportament suspect, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”În seara de 3 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică care desfășurau activități de patrulare în municipiu, au depistat pe o stradă din Bistrița, lângă calea ferată, un tânăr de 24 de ani care avea un comportament suspect. În urma controlului corporal, asupra lui, polițiștii au descoperit 10 pliculețe de tip zip-lock, transparente, care conțineau substanțe vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop”, se arată în buletinul de presă al Poliției.
Tânărul a fost condus la sediul Poliției, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală ce va fi înaintat structurii competente.