Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au efectuat o serie de verificări la construcțiile hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor din județul Bistrița-Năsăud.
La acțiuni au participat reprezentanți ai structurilor implicate în managementul situațiilor de urgență de la nivel national, bazinal, județean și local, respectiv: Administrația Națională “Apele Române”, Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Instituţia Prefectului, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.
Potrivit ABA Someș-Tisa, s-au efectuat verificări la sistemul de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râul Someșul Mare, amplasat la Beclean, la amenajarea piscicolă Brăteni din comuna Sânmihaiu de Câmpie, dar s-a verificat și starea tehnică și funcțională a digurilor de pe râul Someșul Mare – la Nepos și la Năsăud, precum și situaţia stocurilor de materiale şi mijloace de apărare împotriva inundaţiilor de la Formația de intervenție Sângeorz-Băi.
De asemenea, au fost verificate și lucrările hidrotehnice de pe cursurile de apă Someșul Mare și Valea Borcutului în localitatea Sângeorz-Băi, Someșul Mare la Beclean și la Salva, Sălăuța la Coșbuc, Șieu la Șieu-Sfântu, comuna Șintereag și Lechința în localitatea cu același nume. În plus, s-au efectuat verificări și la Primăria Coșbuc, Primăria Feldru și Primăria Sângeorz-Băi, urmărindu-se modul în care a fost afişată în locuri publice semnificaţia codurilor de culori pentru avertizările meteorologice şi hidrologice, precum și modul în care au fost reactualizate planurile locale de apărare pentru perioada 2022-2025.
Acțiunile au avut ca scop verificarea stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice, în cele din urmă stabilindu-se că acestea sunt în stare bună de funcționare.