Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 16 – 29 octombrie).
Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”prima săptămână va debuta cu valori termice ușor sub cele normale, astfel încât vor fi medii ale maximelor de 12…14 grade și ale minimelor de 0…2 grade, mai coborâte în zonele depresionare ale regiunii, spre valori medii în jurul a -4 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, cu valorii medii ale maximelor în general de 20…24 de grade și ale minimelor de 7…9 grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 16…18 grade și ale minimelor de 5…7 grade. Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua, slab cantitativ, aproape în fiecare zi”.
La munte, ”în zilele de 16 și 17 octombrie, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, astfel încât media maximelor va fi 4…6 grade, iar cea a minimelor de -2…0 grade. La altitudini de peste 2000 m, valorile medii ale minimelor vor fi mai scăzute, spre -7…-3 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, cu medii ale maximelor în general de 14…16 de grade și ale minimelor de 6…8 grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de referință sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de 8…10 de grade și minime de 2…4 grade, în medie regională. După data de 19 octombrie și până la finalul intervalului de referință, temporar se vor semnala precipitații”.