Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează vineri, 20 octombrie 2023, ora 18:30, sala Grigore Bradea, vernisajul expoziției cu titlu ”Orizonturi”, care conține lucrări semnate de pictorul bistrițean Alexandru Șerban.
Alexandru Șerban este absolvent al Universității Naționale de Arte București „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Plastice, secția pictură, clasa profesorului George Moscal și obține un masterat în cadrul aceleiași uniniversități, Facultatea de Arte Plastice, secția pictură, clasa profesorului Alexandru Chira.
Membru U.A.P. – filiala Bistrița-Cluj, inventator al jocului de societate Dexplicații, Alexandru Șerban este câștigător al premiului „Debut” 2012 al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, iar în 2015 al premiului Municipiului Bistrița, secția Cultură.
Pe parcursul carierei sale artistice, Alexandru Șerban participă la numeroase expoziții de grup, simpozioane, workshop și tabere de creație dintre care amintim: 2010 – expoziție personală „Evanescențe” la Casa Cărții „N. Steinhardt” Bistrița; 20 Martie 2015 – expoziție de grup „ Ketto / doi / two ” – Galeria MAMU – Budapesta, Ungaria; August 2015 – expoziție de grup „Nord- BN” – Muzeul Național de Artă al Moldovei, Chișinău; 19 Mai 2018 – expoziție internațională de grup „In Liberty e la liberta del distacco” – Villa Pecori Giraldi, Borgo San Lorenzo, Firenze, Italia; 07-22 Septembrie 2019 – expoziție internațională de grup „Contemporary Romanian Painting” – Gallery Burg 32 for International Art, Stuer-Vorwerk, Germania.