Sugar ținut în condiții improprii, preluat de Protecția Copilului

Un sugar de doar 3 săptămâni care era ținut de familie în condiții improprii a fost preluat de Protecția Copilului și dat în grija unui asistent maternal, informează Poliția Locală Bistrița.

Reprezentanții Poliției Locale precizează că sugarul locuia împreună cu familia într-un apartament situat într-un bloc social din Viișoara, dar condițiile de trai erau greu de descris în cuvinte.

Familia locuiește în Viișoara, într-un bloc de locuințe sociale, iar pentru apartamentul pe care-l au în folosință sunt scutiți de plata chiriei. Locuința se află în stare avansată de degradare, fără racord la utilități, acestea fiind sistate pentru neplată fapt ce reprezentă un pericol pentru nou-născut. Condițiile de locuit sunt improprii pentru un sugar”, precizează Poliția Locală.

Mai mult, familia bebelușului se ocupă cu cerșetoria, mama acestuia fiind monitorizată de Poliția Locală și Direcția de Asistență Socială Bistrița încă de când era însărcinată.

”Mama a fost consiliată și informată încă din timpul sarcinii cu privire la necesitatea igienizării locuinței, racordarea la utilități pentru asigurarea celor necesare nou-născutului și asumarea rolului parental. Datorită faptului că nu au existat schimbări semnificative în comportamentul părinților și luând în considerare principiul interesului superior al copilului ce prevalează în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, s-a decis că sugarul se află într-o situație de risc și se impune în regim de urgență plasamentul la un asistent maternal profesionist”, a mai adăugat Poliția Locală.

Astfel, Direcția de Asistență Socială Bistrița și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud au preluat sugarul de la familie și l-au predat în plasament unui asistent maternal, Poliția Locală însoțind inspectorii celor două instituții în acest demers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!