Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a deschis procedura de transparenţă decizională cu privire la un proiect de act normativ prin care vor fi sprijinite unitățile administrativ-teritoriale care derulează investiții cu fonduri europene, a anunțat, joi, secretarul de stat Monica Săsărman.
”Ministerul Dezvoltării a dat curs solicitărilor formulate de unele unități administrativ-teritoriale pentru a fi sprijinite în vederea finalizării proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, precum și pentru creșterea absorbției fondurilor europene. A fost identificat mecanismul de împrumuturi pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv a cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor”, a precizat Monica Săsărman într-un comunicat de presă.
Sursa citată a adăugat că proiectul de act normativ pus în transparență decizională vizează instituirea unor măsuri potrivit cărora unitățile administrativ-teritoriale, cu excepția municipiilor reședință de județ și a sectoarelor Municipiului București, să poată solicita, inclusiv pentru instituțiile publice finanțate integral din bugetul local și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, de la Ministerul Finanțelor, în cursul anului 2023, până cel târziu la data de 15 decembrie 2023, contractarea de împrumuturi pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor care trebuie să fie finalizate până la data de 31 decembrie 2023.
Potrivit secretarului de stat, în cazul comunelor și al orașelor nu există o valoare maximă a împrumutului ce poate fi autorizată, în vreme ce în cazul municipiilor aceasta este de 10.000.000 lei, iar în cazul județelor de cel mult 25.000.000 lei.
Proiectul de OUG pentru unele măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului urmează să fie analizat de Guvern. Acesta poate fi consultat integral AICI.