Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a aplicat amenzi de peste 30.000 de lei pentru o serie de nereguli depistate la cantina Colegiului Tehnic Infoel din Bistrița.
Într-un comunicat de presă, CJPC Bistrița-Năsăud precizează că a desfășurat o acțiune de control la această unitate ca urmare a unei sesizări.
”În urma acțiunii de verificare, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează: diferențe de gramaj la preparatele servite în ziua controlului, la micul dejun, raportat la lista-meniu aprobată și afișată, neindicarea gramajului pentru fiecare tip de produs alimentar servit în cadrul aceluiași preparat, utilizarea unui cântar care nu avea verificare metrologică efectuată la zi”, precizează CJPC Bistrița-Năsăud.
Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat trei amenzi contravenționale în cuantum de 32.000 lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară a opririi temporare a utilizării cântarului, până la remedierea deficienței constatate și întocmirea listei-meniu în conformitate cu prevederile legale.
CJPC Bistrița-Năsăud desfășoară în permanență atât acțiuni de verificare și control, cât și acțiuni de consiliere în domeniul Protecției Consumatorilor.