Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc marți dimineața în localitatea Dipșa, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, care au găsit două victime.
”La locul accidentului echipajele au găsit două victime, femei în vârstă de aproximativ 39, respectiv 50 de ani, conștiente, cooperante. Femeia în vârstă de 39 de ani, pasageră pe locul din dreapta față, a fost găsită încarcerată, iar pentru a fi extrasă echipajul de descarcerare a fost nevoit să taie plafonul autoturismului. După extragere, victima a fost predată conștientă, cu politraumatisme si fractură deschisă la membrul superior drept, echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportată la spital. Cealaltă victimă prezenta politraumatisme la nivelul feței și trunchiului și a fost, de asemenea, transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE 1
Polițiștii Serviciului Rutier au stabilit că accidentul a avut loc pe Drumul Național 15A.
”Din primele date, o femeie de 50 de ani, din Teaca, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dipșa-Bistrița, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere, ambele transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta probe biologice. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
ACTUALIZARE 2
În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii Serviciului Rutier au mai stabilit faptul că șoferul unui ansamblu, format din cap tractor și remorcă, care se deplasa pe aceeași direcție cu autoturismul condus de femeia de 50 de ani, ar fi efectuat o manevră de depășire a acesteia fără a se asigura că poate face această manevră în condiții de siguranță.
Astfel, în timpul manevrei, ansamblul ar fi pătruns parțial pe banda de circulație, iar pentru a evita impactul cu acesta, femeia ar fi ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Ulterior, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din Bistrița, a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști pe raza municipiului Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud