FOTO/VIDEO: Șapte persoane implicate într-un accident produs la Șintereag. A fost activat Planul roșu de intervenție

Un accident rutier în care au fost implicate șapte persoane a avut loc miercuri în localitatea Șintereag, în acest caz fiind activat Planul roșu de intervenție.

La locul solicitării au fost direcționate autospeciala de transport victime multiple (ATPVM), echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD (TIM), un echipaj de prim ajutor SMURD (EPA), un echipaj de descarcerare pentru asigurarea măsurilor specifice, precum și doi medici și doi asistenți medicali din cadrul UPU SMURD Bistrița, cu autospeciala dedicată transportului personalului medical.

După stabilizare, din cele șapte persoane implicate în accidentul rutier, șase au fost evacuate la UPU SMURD Bistrița, după cum urmează: echipajul de terapie intensivă mobilă a transportat o tânără în vârstă de aproximativ 19 ani, însărcinată (cod galben), echipajul de prim ajutor SMURD a preluat o femeie politraumatizată (cod roșu), iar cu autospeciala de transport victime multiple au fost transportați la spital cei trei copii (cu vârste cuprinse între doi și șapte ani) și tatăl acestora (toți patru, cod verde), pentru investigații și îngrijiri medicale”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.

ACTUALIZARE

Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au stabilit că accidentui rutier a avut loc pe Drumul Național 17.

”Din primele date, un tânăr de 26 de ani, din localitatea Mica, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, între localitățile Șintereag și Beclen, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 54 de ani, din Rodna. În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei femei de 44 de ani, a unei tinere de 19 ani și a trei copii cu vârste cuprinse între 1-5 ani, toți pasageri în autoturismul condus de tânărul de 26 de ani. Cei doi conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii rutieri din Beclean, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pentru aproximativ 40 de minute, traficul rutier în zonă a fost blocat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!