Ședința ordinară de astăzi a avut pe tapet mega-proiectul lui Crețu: realizarea unui aqua-park în zona Dealului Cocoș. Prezentarea video a acestu proiect a stârnit zâmbete ironice în rândul consilierilor locali.
Conform documentațiilor, în zona Dealului Cocoș vor fi amenajate bazine de înot care să funcţioneze pe timpul verii. Astfel, vor fi construite un bazin de înot cu dimensiunea de 50 x 25 m pentru adulţi, piscine şi bazine pentru copii şi adulţi cu suprafaţa totală de minim 1.000 mp, jacuzi pentru 30 persoane;servicii spa, tobogane interioare care au legătură cu exteriorul, salon de jocuri (popicărie/bowling, biliard, tenis de masă); duşuri.
Va fi amenajat și un spaţiu de agrement cu trei terenuri multifuncţionale pentru sport în aer liber; spaţiu pentru discotecă în aer liber (un spaţiu cu dublă utilitate), un loc de joacă pentru copii în aer liber pe diferite vârste cu tematici diferite, banc de nisip, leagăne-cumpene, leagăne cu mişcare pendulară (bărcuţă, mic avion, etc.), leagăne carusel, bazin de mică adâncime (20-30 cm, pentru mersul prin apă, jucării flotante), construcţii pentru căţărat, piste pentru patine cu role, biciclete, panouri de beton pentru desenat cu cretă, loc destinat jocurilor sportive statice (şah, remi) etc.
Crețu le-a pregătit o surpriză consilierilor locali și le-a spus că NU va lua bani din bancă, ci va apela la Ministerul Dezvoltării și va face Aquapark-ul cu bani de la Guvern prin Programul Național de Dezvoltare Locală!
„Vă dau o veste bună: Renunțăm la împrumutul pentru acest obiectiv datorită faptului că situația bugetului pe care-l avem este una bună îl vom începe cu forțe proprii o să putem să finanțăm și noi într-un ritm acceptabil, dar modificările care au fost aduse ne dă speranța că vo putea să-l finanțăm prin PNDL. Există această posibiltate.. ne vom strădui să obținem această finanțare… sigur că pe PNDL noi amdepus și alte proiecte dar acesta e unul cu prioritate! „a declarat primarul Bistriței.
Studiul de fezabilitate Aquapark-ului a fost aprobat cu votul mjorității consilierilor locali.
NU există garanții la această oră pentru finanțarea prin Programul Național de Dezvoltare Locală a Aquapark-ului, iar primarul Bistriței riscă o nouă promisiune… la fel ca în cazul pârtiei de schi, care NU s-a făcut nici cu fonduri europene, nici cu bani de la investitori privați (cum a promis Crețu), ci cu bani luați din bancă pe 20 de ani!
Programul Naţional de Dezvoltare Locală este coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă.
Citiți și: Jurnaliștii de la PRO TV l-au luat pe Crețu la rost pentru pârtia de schi! Concluzia lor: “până acum nimeni NU a tras Primăria la răsundere pentru modul în care a aruncat pe un deal 5 MILIOANE de euro!”
Ce are sula cu prefectura? Ce lagatura are Aquapark-ul cu partia de schi? De ce sa cheltui banii cu un complex acvatic pe pasunea din Unirea cand un astfel de complex ar putea fi facut cu mai mult folos fie la Sarata fie la Slatinita unde ar putea fi valorificate si resursele de apa sarata disponibile, dupa modelul celor de la Baile Figa, unde primarul Becleanului, un om cu viziune si vointa a reusit sa faca din lacurile sarate o adevarata minune. In felul acesta ar putea fi mai bine asociat turismul de agrement cu cel balnear.
Pe de alta parte, oricum partia de schi este un fiasco, iar pentru a valorifica macar amenajarile adiacente precum drumul de legatura si parcarea, mai curand ar fi necesara amenajarea unui Camping la baza Dealului Cocos. De asemenea, avand in vedere suprafata mare de pasune, acolo s-ar putea amenaja un hipodrom si chiar o Stână Turistica dupa modelul celei de la Poiana Brasov.
Vezi si : http://www.timponline.ro/valea-salautei-stana-ecologica-partie-de-schi-centru-hipic-centru-de-traditii-populare-foto/
Nu-i prima data cand la consilierii PSD din consiliul local se manifesta spiritul de turma. Asa au prins viata multe din ineptiile primarului Cretu in cele doua mandare, dintre care partia de schi de pe dealul Cocosului este cea mai paguboasa. Istoria se poate repeta si cu aqualandul de pe pasunea din Unirea, iar dupa cativa ani sa se constate dezastrul si sa dea vina unii pe altii dupa cum au votat in consiliul local.
Vezi: http://www.timponline.ro/toniuc-post-truth-facts-sunt-care-unda-verde-proiectului-partiei/