Bărbat rănit într-un accident produs la Cormaia

Un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat a avut loc vineri în localitatea Cormaia.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Stației Sângeorz-Băi, cu două echipaje specializate, respectiv un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

În urma accidentului a rezultat o victima conștientă și cooperantă, politraumatizată, de sex masculin, in vârstă de aproximativ 51 de ani. Bărbatul a fost stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, urmând să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au stabilit ca accidentul rutier s-a produs pe Drumul Național 17 D, în Sângeorz-Băi.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 73 de ani din Anieș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi ieșit din curtea unui imobil, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula pe Drumul Național 17D și care era condus de un bărbat de 51 de ani din Năsăud. Din impact, autoturismul condus de bărbatul din Năsăud s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!