Cum va arăta centrul de radioterapie ce va fi construit pe strada Alba Iulia

Construirea unui centru de radioterapie pe strada Alba Iulia din municipiul Bistrița este tot mai aproape de realizare, afirmă președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a oferit detalii despre această investiție.

Șeful administrației județene a explicat că noul centru va avea următoarele dotări: echipament computer tomograf, sisteme hardware și software necesare efectuării planurilor de tratament, cameră de scintigrafie, echipamente de dozimetrie, imagistică de înaltă performanță, două buncăre, două acceleratoare liniare moderne de particule. De asemenea, vor exista cabinete medicale moderne, saloane pentru specializare de zi, o zonă de așteptare și un departament administrativ.

Acest centru reprezintă o șansă la viață pentru mii de oameni din județul nostru care luptă cu boala nemiloasă. Multă sănătate și putere, tuturor celor care luptați cu această boală și celor ce vă sunt alături! Noi continuăm să vă fim sprijin, prin astfel de proiecte care pun sănătatea pe primul loc”, a transmis Emil Radu Moldovan, care a prezentat și imagini ale viitorului centru.

Despre construirea unui centru de radioterapie la Bistrița s-a tot discutat în ultimii ani, dar o astfel de investiție nu a putut fi realizată până acum deoarece autoritățile nu au reușit să găsească finanțarea necesară pentru demararea unui astfel de proiect. Din acest motiv, administrația județeană a luat hotărârea de a realiza acest centru în baza unui parteneriat public-privat și a decis să concesioneze terenul situat pe strada Alba Iulia, în apropierea secțiilor externe ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, către o companie dispusă să se ocupe de construirea, dotarea și exploatarea unui astfel de centru la Bistrița.

În acest sens, Consiliul Județean a organizat o licitație publică, fiind declarată câștigătoare o companie din Brașov – MedEuropa SRL. Semnarea contractului de concesiune a terenului către această companie a avut loc la începutul lunii octombrie, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, și a reprezentantului legal al Societății MedEuropa SRL, dr. Bogdan Ioan Angheloiu, acesta fiind încheiat pe o perioadă de 49 de ani. Centrul de radioterapie ar urma să fie realizat în cel mult 16 luni de la data semnării contractului de concesiune.

O astfel de investiție este absolut necesară, mai ales în contextul în care incidența cazurilor de cancer în județul Bistrița-Năsăud crește de la un an la altul. În anul 2022, numărul de cazuri noi de cancer a fost de 1.057, în vreme ce numărul total al pacienților cu afecțiuni oncologice era 6.940.

One comment

  1. Iuliu
    Prea multe bâlbâieli când nu stii ce vrei. Din anul 2012, de când la conducerea consiliului judetean se află Radu Moldovan, lucrurile au intrat in epoca improvizatiilor. Lucrul acesta se manifestă cel mai evident in domeniul medical unde presedintele Consiliului Județean si-a băgat nasul la Spitalului Județean fără să se priceapă si fără o viziune clară, apelându-se la tot felul de cârpeli costisitoare si ineficiente. Un exemplu concret este tocmai in cazul Sectiei de Oncologie Medicală care a functionat in locatia de pe strada Alba Iulia. In anul 2013 aici a fost inaugurată Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, reabilitată cu 1,5 milioane de lei bani de la Guvern şi CJ. (vezi:https://www.facebook.com/media/set/?set=a.479666165452886.1073741993.103513909734782&type=1)
    Incă de atunci se vorbea de construirea Centrului de Radioterapie pe strada Alba Iulia lângă Secţia de Oncologie.
    Numai că, în decembrie 2020 Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a cumpărat Hotelul Krone de pe strada Grănicerilor cu o suprafață utilă de 1.551 mp, care a fost apoi transferat în administrarea Spitalului Județean pentru a fi reamenajat ca Secție de Oncologie.
    Intre timp a fost reabilitat spitalul TBC de pe strada Ghinzii, unde in anul 2022 după finalizarea lucrărilor a fost mutată fără nici o logică Sectia de Oncologie Medicală a SJU Bistrita, uitând de centrul de radioterapie pentru bolnavii de cancer, care urmează a fi construit pe strada Alba Iulia. Ca la noi , la nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!