Și-a făcut mașina praf după ce a evitat o groapă nesemnalizată pe Valea Budacului! Acum cere 100.000 de euro și îi dă în judecată pe cei vinovați, la pachet cu Primăria Bistrița care NU a aruncat material anti-derapant decât la 5 minute după accident! La câteva zile, aceeași groapă, alt accident: un taximetrist a plonjat într-o curte după ce a ferit groapa imensă!

O șoferiță de 42 de ani și-a făcut praf mașina, după ce a evitat o groapă nesemnalizată care se află pe Valea Budacului. Acum, șoferița care și-a pus viața în pericol cere 100.000 de euro despăgubiri din partea Primăriei Bistrița! Groapa a rămas ne-acoperită de aproximativ 2 luni, după ce s-au efectuat lucrări de branșare la utilități. Pentru a evita șanțul din mijlocul drumului, șoferii se expun pericolelor și sunt nevoiți să intre pe contra-sens.

În cazul de față, șoferița care circula înspre Bistrița a evitat groapa și a derapat, deoarece în curbă s-ar fi format polei iar administratorii drumului NU au aruncat material anti-derapant.  Mașina a derapat într-un șanț betonat aflat în apropiere și s-a răsturnat, iar automobilul este distrus în proporție de 90 la sută. Șoferița dă în judecată Primăria Bistrița pentru modul în care a întreținut carosabilul într-o dimineață în care se formase polei. De asemenea, este vizată firma care a efectuat branșamentul la utilități și NU a adus carosabilul la starea inițială.

La câteva minute de la petrecerea accidentului, angajații Primăriei Bistrița au sosit în zonă și au aruncat cu material anti-derapant. Accidentul a avut loc în 13 februarie la ora 8 dimineața.

s2

s3

s4

s5 - Copy

 

 

 

 

 

 

 

s21

 

x5

 

 

 

 

 

 

 

 

Șoferița care s-a răsturnat cheamă în judecată Primăria Bistrița. Vrea 100.000 de euro, daune morale și materiale!

 

„Mașina a derapat și s-a răsturnat cu roțile în sus într-un șanț betonat, iar dacă era apă doamna se putea îneca pentru că NU putea ieși, iar vecinul care a smuls ușa și a scos-o afară venise mai târziu… NU avea viteză pentru că urma o curbă la 90 de grade, dar problema e că a evitat o groapă care e în același loc de vreo 2 luni de zile. Au spart, au pus piatră și NU au asfaltat și mereu sunt probleme. La 5 minute după accident a venit un tractor de la Primărie și au aruncat cu nisip… ei erau mai în sus și desfundau un șanț înghețat iar când au auzit că s-a produs izbitura au venit repede și au aruncat cu nisip… era sticlă pe jos de nu puteai sta în picioare.” a declarat martorul prezent la acest eveniment, totodată cel care a realizat fotografiile cu muncitorii primăriei.

 

Aceeași groapă, alt accident! Un taximetrist a evitat șanțul ne-semnlizat și a plonjat în curtea unei case!

x 400

În același loc a avut loc un alt accident de circulație. Un șofer a evitat groapa nesemnalizată, a derapat și a intrat în curtea unei case, după ce a rupt gardul de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc sâmbătă seara, iar șoferul care circula pe direcția Bistrița-Budac NU consumase alcool.

 

 

 

 

 

 

 

z2

z1

 

 

 

 

 

x44

z33

 

 

 

 

 

 

 

Legea TRAGE la răspundere administratorul drumului, respectiv Primăria Bistrița, dar și firma care a făcut șanțul în mijlocul drumului!

În ambele cazuri, administratorul drumului poate fi considerat VINOVAT:  „În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a starii tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii sau a semnalizarii necorespunzatoare a acestuia, precum si a obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta, răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor.” Art 3. din Regulamentul de aplicare a O.U. nr. 195/2002

x3

x22

 

 

 

 

 

 

 

 

Valea Budacului este mereu spartă de firmele care efectuează branșări la rețelele de utilități și NU mai aduc drumul la starea inițială. Proasta-semnalizare a acestui sector de drum a produs mai multe accidente, dar până acum NU s-au luat măsurile necesare. Drumul în pantă este expus pericolelor deoarece benzile sunt înguste și în serile reci se fomează polei. Chemarea în judecată a Primăriei Bistrița și eventualele despăgubiri de 100.000 de euro pot crea un precedent la nivelul municipiului, deoarece mulți șoferi reclamă acest fenomen al gropior ne-astupate și ne-semnalizate care produc frecvent pagube materiale și pun în pericol viața participanților la trafic.

 

Citiți și: 

a72-840x400FOTO: Accident pe Valea Budacului! Zona deosebit de periculoasă face periodic, noi victime!

error: Content is protected !!