Acțiunea Blocada, organizată la nivel național de Poliția Română pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, a continuat în Bistrița-Năsăud și la finalul săptămânii trecute.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Poliției municipiului Bistrița și cei din cadrul polițiilor orășenești și secțiilor de poliție rurală arondate au continuat acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță publică și rutieră.
În cadrul activităților au fost legitimate peste 330 de persoane, au fost verificate aproape 200 de autovehicule și peste 70 de șoferi au fost testați cu aparatele din dotare.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale în valoare de 24.540 de lei, pentru nerespectarea regimului rutier cât și pentru nerespectarea normelor de conviețuire, conform Legii 61/1991, fiind totodată dispusă măsura complementară a reținerii pentru 8 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Pentru nereguli mai grave, oamenii legii au întocmit și dosare penale, cele mai multe constatarea unor infracțiuni de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
- La data de 18 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier prin Cormaia. Pe Drumul Comunal 2B, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând documentarea faptei.
- La data de 18 noiembrie, în jurul orei 18:00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Năsăudului, din municipiul Bistrița. La volan a fost identificat un bărbat de 42 ani din Bistrița. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
- La data de 19 noiembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control pe Drumul Județean 170 un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Breaza. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Având în vedere cele constatate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
- La data de 18 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud și cei ai Compartimentului Rutier Năsăud au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Comunal Valea Anieșului în Anieș. Pentru control a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din localitate. Întrucât șoferul emana halena alcoolică, polițiștii au dispus testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.49 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
- La data de 18 noiembrie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit în trafic, pe Drumul Național 17D, în Maieru, o autoutilitară. La volan a fost identificat un bărbat de 42 de ani din Anieș. Acesta fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
- La data de 18 noiembrie, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi, au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa pe raza orașului. La volan a fost identificat un bărbat de 40 ani din Ilva Mică. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,61mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
În cadrul acțiunilor derulate weekend-ul trecut, șoferii opriți pentru control au fost informați și cu privire la conținutul Legii 213/2023.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.