Biciclist beat, rănit după ce căzut într-un șanț, la Rusu Bârgăului

Un biciclist aflat sub influența alcoolului a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce, beat fiind, s-a dezechilibrat și a căzut într-un șanț, accidentul având loc în Rusu Bârgăului.

La fața locului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud.

La fața locului, în urma primelor verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani, din Bistrița Bârgăului, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe o stradă din Rusu Bârgăului, pe fondul consumului de alcool, a căzut într-un șanț, accidentându-se. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier pentru vătămarea corporală din culpă.

Polițiștii atrag atenția că, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002, este interzisă circulația bicicletelor atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.

Totodată, bicicliștilor le este interzis să circule sub influența alcoolului, a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora; să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor; să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!