Primăria Bistrița, prin Serviciul Politici Publice, Educaţie, Tineret, Turism şi Sport, a organizat, în perioada octombrie – noiembrie 2023, campania Pro Cultură SLOVE, în cadrul căreia s-a derulat un concurs de creaţie destinat elevilor de gimnaziu și liceu.
Ca în fiecare an, concursul şi-a propus stimularea creativităţii elevilor şi descoperirea de noi talente literare și s-a desfășurat pe mai multe secțiuni. În cazul elevilor de gimnaziu, tema a fost ”Vis de toamnă”, în vreme ce liceenii care au participat la secțiunea ”Proză” au abordat tema ”Eclipsă”. Celelalte două secţiuni, ”Poezie” şi ”Eseu”, au avut teme la alegere.
Aflată la cea de-a 15-a ediţie, Campania Pro-Cultură SLOVE a beneficiat de un interes crescut al elevilor, care au trimis spre jurizare peste 100 de lucrări literare la secţiunile aflate în concurs.
Totodată, peste 400 de elevi ai claselor primare au primit cu mare bucurie provocarea de a ilustra, prin desen şi colaje, anotimpul toamna, tema de anul acesta fiind „Vis de toamnă”.
Juriul, format din scriitori şi artişti plastici locali, a evaluat lucrările şi a premiat câştigătorii, în prezenţa unui public format din elevi şi părinţi. Astfel, 22 de elevi de clasele 0-IV şi 46 de elevi de gimnaziu şi liceu au primit din partea Primăriei Bistriţa premii constând în cărţi, rechizite şi diplome.
Primii răsplătiţi cu premii au fost micii artişti ai claselor primare, îndrumaţi de doamnele învăţătoare, care s-au jucat cu nuanţele, aducând în atenţia publicului bogăţia coloristică a toamnei.
”Felicitări tuturor! Suntem mândri de voi!”, a transmis primarul Bistriței, Ioan Turc, cel care a înmânat premiile copiilor.
@ioan.turc1 PREMIERE ELEVI S’LOVE
♬ Gingerbread Lover – Ivoris & Chevy