FOTO: Impact între o căruță și o mașină la Sângeorz-Băi. Un bărbat, la spital

Un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat a avut loc marți dimineața în orașul Sângeorz-Băi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate o mașină și o căruță în care se aflau două persoane – un bărbat și un copil.

La fața locului au intervenit echipaje de la Stația de Pompieri Sângeorz-Băi.

Copilul a sărit din atelaj, iar bărbatul a suferit multiple leziuni și traumatisme. A fost stabilizat și preluat conștient de echipajul de prim ajutor SMURD pentru a fi transportat la CPU Năsăud”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

La locul accidentului au intervenit polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi, care au stabilit că acesta s-a produs pe Drumul Național 17D.

Din primele date, impactul a avut loc între un autoturism, condus de un bărbat de 56 de ani din Sângeorz-Băi și un atelaj hipo în care se afla un bărbat de 38 de ani din aceeași localitate. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 38 de ani care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto și de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul căruțașului. Polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul. Traficul rutier a fost afectat în zona accidentului timp de o oră”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud, IPJ Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!