Marți, 12 decembrie 2023, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Strâmba, comuna Josenii Bârgăului, cu ocazia hramului de iarnă.
De la ora 10:00, în biserica mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, duhovnicul Mănăstirii Strâmba – protosinghelul Paisie Pașcu, stareți și duhovnici de la mănăstirile din cadrul Eparhiei Clujului, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia l-a numit pe Sfântul Spiridon „de oameni iubitor și de minuni făcător”. Ierarhul a vorbit despre virtuțile și minunile Sfântului Ierarh Spiridon, dar și despre faptele de milostenie ale sfântului.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Coral „Athanatos” al Bisericii militare din Garnizoana Bistrița, dirijat de plutonerul-adjutant principal Bogdan Bejinaru. La chinonic, interpretele de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și Cornelia Bodescu au interpretat colinde.
La finalul slujbei, protosinghelul Paisie Pașcu, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, preoților împreună-slujitori și tuturor celor care cercetează și ajută mănăstirea.
Slujba a fost oficiată în prezența autorităților civile și militare, precum și a numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare specifice Văii Bârgăului. Printre cei prezenți s-au aflat prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – prof. Camelia Tabără și primarul comunei Josenii Bârgăului – Nicolae Vrâncean.
Scurt istoric
Mănăstirea Strâmba, cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”, este așezată la marginea satului Strâmba, în partea de nord a comunei Josenii Bârgăulului, județul Bistrița-Năsăud.
Așezământul monahal a luat ființă în anul 1999, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania, la dorința credincioșilor și la inițiativa vrednicei de pomenire stavr. Epiharia Brumă, prima stareță a mănăstirii, susținută de un grup de măicuțe.
Mănăstirea a fost construită pe proprietatea credincioasei Lucreţia Zbarei, văduvă şi mamă a zece copii. Ea a donat propria casă şi două hectare de pământ aflat în împrejurimi, încadrându-se în obştea maicilor cărora le-a fost încredinţată grija noii ctitorii. La scurt timp după ce şi-a îndeplinit marea dorinţă, aceasta s-a mutat la Domnul.
Primul hram a fost sărbătorit în anul 1999, când au început lucrările de construcție ale ansamblului monahal. Biserica nouă, construită în stilul arhitecturii moldovenești, este pictată în tehnica frescă și este pregătită pentru sfințire. Mănăstirea are și un hram de vară, fiind sărbătorit în Duminica Tuturor Sfinților.
În prezent, se efectuează lucrări de finisare la biserica de zid și se lucrează la ansamblul unui nou corp de chilii.
Obştea de călugăriţe este formată din șase maici, stareță fiind monahia Iustina Ignat, iar duhovnic protosinghelul Paisie Pașcu.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Mănăstirea Strâmba