Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, avertizări cod portocaliu și cod galben de ploi, valabile inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 decembrie, ora 10:00 – 14 decembrie, ora 12:00, va fi în vigoare avertizarea cod galben de ploi moderate cantitativ.
”În Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în zonele montane aferente, va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. La munte ploile vor determina topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, în nordul Carpaților Orientali, trecător vor fi precipitații mixte”, precizează ANM.
Totodată, în perioada 13 decembrie, ora 10:00 – 14 decembrie, ora 12:00, va fi în vigoare și o avertizare cod portocaliu de precipitații însemnate cantitativ.
”În intervalul menționat, în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali, se vor acumula cantități de precipitații de 50…60 l/mp și izolat de peste 70 l/mp”, mai arată ANM.