Polițiștii din Bistrița-Năsăud au reușit să recupereze mai multe bunuri care au fost furate dintr-o gospodărie din localitatea Posmuș, doi bărbați, unul din Posmuș și altul din Dipșa, fiind bănuiți de comiterea acestei fapte.
”La data de 16 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe bunuri au fost sustrase dintr-un imobil din Posmuș. În urma investigațiilor efectuate de către polițiști și a probatoriului administrat au fost identificați și ulterior depistați doi bărbați de 44 și 30 de ani, din Dipșa și Posmuș, bănuiți de comiterea faptelor. Totodată, în cadrul cercetărilor, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au reușit recuperarea integrală a prejudiciului comis prin infracțiunea de furt calificat. Bunurile, un aparat de sudură, un motoferăstrău, o pompă de apă, un rotopercutor, o trusă de scule, mai multe cabluri electrice și unelte, în valoare totală de aproximativ 2.300 de lei, au fost recuperate și returnate proprietarului”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosarul penal cu privire lași continuă cercetările în vederea documentării faptei și stabilirii participației penale.