Două femei rănite într-un accident produs între Maieru și Sângeorz-Băi

Două femei au fost rănite, vineri, într-un accident rutier produs între localitățile Maieru și Sângeorz-Băi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă.

În urma accidentului, au rezultat două victime de sex feminin. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Stația de Pompieri Sângeorz-Băi, victimele fiind găsite conștiente, cu leziuni minore.

După stabilizare, acestea su fost transportate de către un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.

ACTUALIZARE

La data de 29 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17D pe direcția Maieru spre Sângeorz-Băi. Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Rodna a părăsit partea carosabilă. În urma accidentului, atât șoferița cât și o pasageră de 70 de ani din Rodna au fost rănite, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul poliției orașului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!