Pompierii au derulat aproape 200 de misiuni în perioada minivacanţei de Revelion, majoritatea fiind intervenții de acordare a primului ajutor, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”În plan operativ, în perioada zilelor libere prilejuite de trecerea în Noul An, pompierii militari din cadrul celor șase subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în 190 de misiuni pentru acordarea primului ajutor medical, stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții, precum și alte misiuni specifice unității noastre. În urma producerii a șapte accidente rutiere, pompierii militari au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor. În această perioadă, s-a solicitat intervenția pompierilor pentru stingerea a șase incendii (anexe și locuințe), precum și pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor în alte cinci situații. În afara acestor situații, pompierii militari bistrițeni au asigurat intervenția în alte două misiuni pentru crearea accesului în locuințe (deblocare căi de acces pentru a ajunge la persoane cu afecțiuni medicale)”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Bistrița-Năsăud.
De asemenea, în urma verificărilor specifice perioadei premergătoare Revelionului, realizate în fiecare an de inspectorii de prevenire ISU Bistrița – Năsăud la obiectivele din categoria turism, baruri, cluburi, discoteci, restaurante sau amenajări unde s-a preconizat organizarea petrecerilor de Revelion, pompierii bistrițeni au constatat 93 de deficiențe, o parte din acestea fiind soluționate pe timpul controalelor (11), în 44 de situații au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu avertisment, iar amenzile contravenționale se ridică la cuantumul de 87.000 lei.
Cele mai frecvente deficiențe constatate au fost:
- exploatarea instalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații față de materialele combustibile din spațiul in care sunt utilizate;
- verificarea si curățarea periodica a coșurilor de evacuare a fumului (fiind executate controale cu preponderenta la construcții care utilizează centrale termice cu combustibil solid)
- nu se afișează în camerele de cazare instrucțiunile de prevenire a incendiilor respectiv posibilităţile de alarmare, alertare, evacuare în caz de incendiu, precum şi modul în care trebuie să se acţioneze în astfel de situaţii;
- nu se prevăd detectoare autonome de fum in clădirile ori spațiile de turism conform reglementarilor tehnice specifice.
Asigurarea unui climat de siguranță din punct de vedere al securității la incendiu în locațiile unde bistrițenii au ales să își petreacă Revelionul a fost obiectivul principal al inspectorilor de prevenire ISU Bistrița – Năsăud, drept urmare, pe timpul acțiunilor de control inspectorii de prevenire au desfășurat 17 activități de informare preventivă la obiectivele amintite mai sus.
”Pompierii militari bistrițeni rămân la datorie pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor aflați în dificultate”, precizează ISU Bistrița-Năsăud.